Ştefan JERCA

Viaţa profesorului universitar doctor inginer Ştefan Jerca, trăită cu distincţie şi demnitate, a fost o continuă luptă cu propriile limite fizice şi intelectuale, cu multe realizări şi bucurii, dar şi cu multă suferinţă, care însă nu l-a doborât ci l-a înălţat spiritual.

A văzut lumina zilei pe 20 octombrie 1935, în comuna Vânju-Mare din judeţul Mehedinţi. Al doilea copil al părinţilor săi, Haralambie şi Ana, a urmat cursurile şcolii primare din comuna natală între anii 1942-1946. Încă de atunci a început să iubească lectura, pe care o continuă cu intensitate şi în perioada 1946-1950, când devine un elev eminent al Liceului „Traian” din Drobeta-Turnu Severin. Era atras de istorie şi literatură, materii de tradiţie ale anilor ′50, dar îi plăceau la fel de mult şi ştiinţele exacte.

Mărturisea că ar fi dorit să devină medic, dar realizarea acestui vis profesional a fost întreruptă brutal în perioada 1951-1956, când împreună cu sora şi părinţii a fost deportat în Bărăgan. Această perioadă, în care a trăit în condiţii precare, lucrând ca muncitor, şef de echipă şi brigadier la orezăria gospodăriei de stat Stăncuţa, l-a marcat profund, întrucât la vârsta de 15-16 ani s-a îmbolnăvit de reumatism, dezvoltând apoi şi complicaţii cardiace. Ulterior a scris numeroase însemnări despre acei ani, în care statul totalitar comunist pedepsea prin deportare familiile de „chiaburi” ale Olteniei. Viaţa nu i-a mai dat răgaz să adune aceste însemnări, aşa cum şi-ar fi dorit, într-un jurnal-carte despre durerile şi nedreptăţile perioadei postbelice comuniste.

În anul 1956 se înscrie la Facultatea de Construcţii a Institutului Politehnic din Iaşi, pe care o absolvă în 1961, cu media 10 la examenul de stat, obţinând diploma de inginer constructor. În august 1961 se încadrează ca stagiar la şantierul nr. 3 Rîmnicu-Sărat, fiind promovat în 1962 ca şef de lot la punctul de lucru Policlinica Buzău. În 1963 se transferă şi lucrează până la 15 octombrie la INCERC filiala Iaşi.

Pasiunea pentru ştiinţele exacte îl face ca între anii 1963-1968 să urmeze cursurile Facultăţii de Matematică-Mecanică, secţia Elasticitate, la Universitatea “Al. I. Cuza” din Iaşi, studii pe care le finalizează cu media 10 la examenul de stat.

La 1 decembrie 1969 devine cadru didactic la Facultatea de Construcţii din Iaşi, unde este angajat ca asistent la Catedra de Mecanica construcţiilor. Aici parcurge toate treptele în ierarhia didactică (şef lucrări – 1974, conferenţiar – 1981) până la titlul de profesor universitar, pe care îl obţine în 1990. În perioada 1968-1969 a urmat studii doctorale cu bursă la Institutul de Construcţii Bucureşti, pe care le finalizează în anul 1976 prin susţinerea tezei de doctorat cu titlul „Calculul structurilor din materiale cu comportare elastic neliniară sau vâsco-elastică” şi obţinerea titlului de doctor inginer în domeniul construcţiilor, sub îndrumarea prof. ing. emerit Alexandru Gheorghiu.

De-a lungul anilor şi-a exersat profesia cu pasiune şi devotament, contribuind la formarea a zeci de generaţii de ingineri constructori, cărora le-a transmis cunoştinţe şi le-a format competenţe în domeniul matematicii şi al teoriei de calcul a construcţiilor. A predat un evantai larg de discipline, printre care Rezistenţa materialelor, Statica construcţiilor, Metode numerice în proiectarea construcţiilor, Programarea calculatoarelor, pentru care a scris şi publicat, în colaborare cu alţi colegi, o serie de cărţi de specialitate, cursuri universitare, culegeri de probleme, îndrumare pentru lucrări.

A publicat numeroase articole în reviste şi în volume ale unor manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale, articole ce înmănunchează rezultatele teoretice şi practice obţinute în domeniile de cercetare care l-au pasionat şi l-au consacrat: calculul postelastic al structurilor, calculul spaţial al structurilor din bare, calculul structurilor alcătuite din materiale vâsco-elastice, perfecţionarea metodelor numerice de calcul (metoda elementelor finite, cu precădere).

Multe dintre lucrările elaborate după 1990 sunt scrise împreună cu doctoranzii pe care i-a îndrumat cu generozitate şi competenţă pentru obţinerea titlului de doctor în domeniul ingineriei civile. Un scurt extras din lista de lucrări a profesorului Ştefan Jerca se prezintă la finalul acestui articol.

Spiritul său iscoditor, pasiunea, seriozitatea şi perseverenţa cu care îşi desfăşura activitatea didactică şi de cercetare, în pofida problemelor de sănătate care s-au agravat în ultima perioadă a vieţii, au constituit un adevărat ferment intelectual, stârnind emulaţie în rândul mai tinerilor săi colaboratori, pe care îi îndemna permanent să citească, să scrie, să publice în domeniile lor de interes. Mulţi dintre foştii şi actualii membri ai Catedrei de Mecanica Construcţiilor (Felix Scharf, Mihai Vrabie, Dan Diaconu-Şotropa, Cezar Aanicăi, Mihaela Ibănescu) îi datorează recunoştinţă şi respect pentru ideile, sfaturile şi îndrumarea permanentă şi competentă, pe care le-au primit din partea profesorului la începutul carierei.

Calmul, luciditatea, înţelepciunea şi calităţile sale de mediator au contribuit la alegerea ca şef de catedră în perioada 1991-1992.

După ieşirea la pensie a continuat să citească mult, atât în domeniul profesiei sale cât şi istorie şi literatură. Deşi bolnav, cu ani grei de suferinţă la activ, a continuat să scrie şi să publice articole pe diverse teme, din care se remarcă o luciditate şi o claritate a textului şi a mesajului transmis, demne de admiraţie. Unul dintre articole, pe teme de agricultură, a apărut într-o revistă naţională, în luna martie 2010, cu numai două luni înaintea trecerii sale la cele veşnice, iar articolul Buckling Analysis for Members with Variable Rigidity by Using the Finite Element Method (autori M. Vrabie, Mihaela Ibănescu, şt. H. Jerca), a apărut în Bulletin of the Polytechnic Institute of Jassy, după dispariţia profesorului, care s-a petrecut în zorii zilei de 26 mai 2010.

Profesorul Ştefan Jerca a fost un om de o înaltă nobleţe, un model de seriozitate şi disciplină, un suflet generos şi cald, care şi-a iubit mult familia, pe soţia Luminiţa, fiica Oltiţa, cea care i-a îndeplinit visul copilăriei urmând calea profesiei de medic, şi pe micuţul nepoţel Mihai, cel care i-a îndulcit suferinţa ultimilor ani de viaţă. Realizările profesionale deosebite ca şi calităţile sale umane de excepţie l-au făcut să fie stimat de colegi şi preţuit de generaţiile de studenţi pe care i-a format, în amintirea cărora profesorul va rămâne ca o flacără nestinsă.

Conf. dr. ing. Mihai Vrabie
Medic Oltiţa Putină