Google

Facultatea de Construcții și Instalații din Iași

In memoriam

Nicolae APOSTOLESCU

S-a născut la Turnu - Severin în anul 1904. Urmează cursurile liceului internat "Costache Negruzzi" din Iaşi. După absolvirea liceului, dă concurs la Şcoala Politehnică din Bucureşti şi Timişoara, clasându-se în primii 10 admişi şi optează pentru Bucureşti, la Secţia de Construcţii, pe care o absolvă cu brio, obţinând titlul de inginer constructor. În timpul studiilor superioare a avut profesori iluştri, dintre aceştia adesea amintea de renumitul profesor de poduri Ion Ionescu.

După terminarea studiilor revine în Iaşi unde lucrează cu ing. Prager, apoi se angajează ca inginer ataşat la Inspectoratul de Drumuri şi Poduri Iaşi. În perioada 1939-1949 îi este încredinţată conducerea serviciului de drumuri naţionale ale judeţului Roman. În această funcţie, după terminarea războiului, participă la refacerea podurilor distruse de peste Siret şi Moldova şi la modernizarea drumurilor naţionale.

Datorită profesionalismului şi înaltelor sale calităţi probate în activitatea de conducere, cât şi datorită cunoştinţelor tehnice acumulate, în anul 1949 este numit şeful secţiei tehnice în cadrul Inspectoratului de Drumuri şi Poduri Iaşi din Direcţia Generală Drumuri şi Poduri.

Din acelaşi an îşi începe şi activitatea didactică la Institutul Politehnic Iaşi, unde în decursul anilor, a predat disciplinele: Rezistenţa materialelor, Studiul şi proiectarea drumurilor, Trasee şi terasamente, Construcţia oraşelor, Poduri.

Vasta sa experienţă acumulată în unităţile de producţie a făcut ca audierea cursurilor să fie o adevărată încântare pentru studenţi. Exemplele practice întâlnite în activitatea profesională însoţeau permanent expunerile teoretice din sălile de curs.

În paralel cu activitatea didactică a desfăşurat o activitate continuă de cercetare şi proiectare în laboratoarele facultăţii şi pe şantiere, urmărind în primul rând implicarea studenţilor în rezolvarea unor probleme de strictă necesitate - procese care se completau în mod strălucit cu noţiunile teoretice de la cursuri şi proiecte. În cadrul acestei activităţi de proiectare lucrează şi la Institutul de Proiectări Iaşi (I.R.P. - mai târziu D.S.A.P.C.) ca şef de atelier drumuri, iar apoi în calitate de consilier şi verificator de proiecte.

Practicile şi metodele folosite în pregătirea studenţilor, dialogul permanent întreţinut cu aceştia pentru însuşirea completă a cunoştinţelor profesionale l-au făcut un dascăl îndrăgit de toţi cei care l-au cunoscut.

Şcoala românească de drumuri pierde în anul 1967 pe unul din cei mai buni specialişti din ţara noastră.

Prof.univ.dr.ing. Florin Varlam