Google

Facultatea de Construcții și Instalații din Iași

In memoriam

Antonie TRELEA

ANTONIE TRELEA

Născut la 3 iunie 1924 în nordul Basarabiei din părinţi învăţători, Antonie Trelea s-a înscris, după absolvirea Liceului „C. Negruzzi” din Iaşi (unde a urmat ultimele clase), la Facultatea de Construcţii din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1948.

Debutul în profesia de inginer constructor a avut loc imediat după terminarea studiilor universitare, între 1948 – 1950, ca şef de punct de lucru la Şantierul de construcţii Bumbeşti-Livezeni. După aceea, i s-a încredinţat o funcţie de mare dificultate tehnică şi responsabilitate, anume şef de şantier la construcţia hidrocentralei Bicaz. Experienţa practică acumulată pe aceste şantiere şi înclinaţia lui Antonie Trelea spre studiul problemelor teoretice i-au deschis drumul către cercetarea ştiinţifică în domeniul construcţiilor. Astfel, între 1956–1962, a funcţionat ca cercetător ştiinţific principal, şef de laborator şi şef de secţie de cercetare, în ordine, la ICSC, ICML şi INCERC Bucureşti.

În 1962 a fost selectat ca şef Serviciu tehnolog DGCG, în Ministerul Industriei Construcţiilor, unde a lucrat până în 1968.

În toamna anului 1968 a ocupat, prin concurs, postul de conferenţiar la Facultatea de Construcţii din Iaşi, disciplina Tehnologia Lucrărilor de Construcţii.

Şi-a susţinut doctoratul, în 1973, cu teza Contribuţii privind tehnologia clădirilor din beton turnat monolit cu agregate uşoare, la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca, avându-l ca îndrumător ştiinţific pe prof. dr. doc. Alexandru Negoiţă.

A obţinut titlul de profesor universitar, în 1981; a activat şi ca profesor consultant din 1994 până în 2003, anul morţii.

Din anul 1982 a devenit conducător de doctorat, în specialitatea Inginerie civilă.

Profesorul Antonie Trelea a lăsat în urmă o vastă operă ştiinţifică, concretizată în mai multe volume (Tehnologia construcţiilor, 1972, Tehnologia construcţiilor, Tehnologii speciale, 1977, 1982, Normativ pentru realizarea pe timp friguros a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente, C16-79, 1979, Organizarea şantierelor de construcţii pe timp friguros, 1980, Tehnologia lucrărilor de construcţii, 1988, Tehnologia construcţiilor, 1997), peste trei sute de studii, articole, referate de cercetare ştiinţifică. Principalele domenii ştiinţifice în care prof. dr. ing. Antonie Trelea a excelat au fost: tehnologia lucrărilor de construcţii, tehnologiile speciale în construcţii, mecanizarea lucrărilor de construcţii, organizarea şantierelor de construcţii, tehnologia betoanelor uşoare, transferul de căldură şi masă (cu sursă internă de căldură), prin betonul proaspăt şi prin betonul în curs de întărire.

Dacă ar fi să încercăm o succintă caracterizare a personalităţii ştiinţifice a profesorului Antonie Trelea, am desprinde ca primă trăsătură puterea de muncă ieşită din comun şi extraordinara capacitate de acumulare şi sintetizare a cunoştinţelor. Remarcabilă, în acelaşi timp, este creativitatea ştiinţifică şi didactică, prin care a contribuit la formarea tinerilor ingineri. Lucra mereu, fără odihnă. Scria cu uşurinţă şi talent, cu un stil natural, care nu trăda efortul, de altfel colosal.

Era de o onestitate şi o moralitate exemplare. Probabil, de aceea, a fost şeful Comisiei de litigii, contestaţii şi disciplină a Facultăţii de Construcţii, mai bine de douăzeci de ani. Deşi intransigent şi, aparent, dur, profesorul Antonie Trelea era apreciat şi iubit de colegi, de studenţi şi de doctoranzi. S-a bucurat, totodată, de recunoaşterea naţională şi internaţională a specialiştilor. În acest sens, stau mărturie funcţiile îndeplinite după 1989: preşedinte al Comisiei de Atestare „Responsabili tehnici cu execuţia” pe zona Moldova, membru AGIR, CIB, W86. A fost, în acelaşi timp, unul dintre iniţiatorii şi organizatorii manifestării ştiinţifice Conferinţa Naţională de Tehnologie în Construcţii.

Şi-a iubit profesia şi a insuflat colaboratorilor ataşament şi devoţiune faţă de aceasta.

Noi, toţi cei care l-am cunoscut şi am beneficiat de calităţile ştiinţifice şi umane excepţionale ale profesorului Antonie Trelea, îi aducem un respectuos omagiu.

Conf. dr. ing. Eugen Pamfil