Google

Facultatea de Construcții și Instalații din Iași

In memoriam

Anton ŞESAN

ANTON ŞESAN

Profesorul Anton Şesan s-a născut la 26 decembrie 1916 în comuna Carapciu - Storojineţ, judeţul Hotin, dintr-o familie de cărturari. A urmat liceul la Radăuţi şi Şcoala Politehnică din Bucureşti. În anul 1940 obţine diploma de inginer constructor şi datorită calităţilor sale ajunge în scurt timp conducător al unei antreprize de construcţii, realizând numeroase obiective industriale, civile, poduri, drumuri, construcţii hidrotehnice, consolidări etc.

Baza teoretică şi practică obţinută în şcoală şi desăvârşită în munca de şantier, precum şi înclinaţiile sale pentru cercetare, îl determină să intre în 1943 ca asistent la disciplina Rezistenţa materialelor, în cadrul Politehnicii "Gh. Asachi" Iaşi. În 1945 devine conferenţiar la disciplina de Construcţii civile, în 1948 profesor suplinitor la Statica construcţiilor, iar în 1951 obţine gradul didactic de profesor titular la aceeaşi disciplină. În cei 26 de ani de activitate didactică, în afara cursurilor de Statica construcţiilor şi Construcţii civile, a mai predat disciplinele Dinamica construcţiilor şi Calculul construcţiilor în domeniul plastic.

A fost şeful catedrei de Statică şi Rezistenţă, prodecan, prorector şi conducător de doctorat.

Paralel cu activitatea desfăşurată în cadrul Institutului Politehnic din Iaşi, profesorul Anton Şesan a activat cu rezultate remarcabile în proiectare şi cercetare, fiind directorul Filialei din Iaşi a Institutului de Cercetări în Construcţii (INCERC) de la înfiinţare (1957) până la încetarea sa din viaţă.

A trecut în nefiinţă la vârsta de 53 de ani.

Omagierea realizărilor şi calităţilor “omului de catedră şi omului de ştiinţă”, întrunite în persoana profesorului Anton Şesan, acum când se împlinesc 42 de ani de la trecerea sa în eternitate şi 70 de ani de la înfiinţarea Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii din Iaşi, ne oferă posibilitatea, ca retrospectiv, să ne dăm mai bine seama de complexitatea personalităţii sale.

A fost titularul disciplinelor de Statică, Dinamică şi Stabilitatea construcţiilor ale căror conţinut şi bază materială le-a perfecţionat şi dezvoltat continuu.

Cursul predat, mereu adus la zi cu ultimele rezultate în domeniu, îl prezenta în faţa studenţilor nu ca pe o suită de prelegeri bine învăţate sau ştiute, ci ca pe o continuă evidenţiere a unor laturi ale fenomenelor, pe care dădea impresia că atunci le descoperea şi analiza, căutând să formeze la auditoriu simţul critic ingineresc, spiritul novator al descoperirilor succesive în procesul cunoaşterii şi învăţării. Cursul său era audiat nu numai de studenţi, ci şi de multe cadre didactice tinere, deoarece prezenta noutăţi de ultimă oră şi interpretări inedite pe care numai intuiţia sa excepţională le putea sesiza.

Ca un adevărat pedagog şi om de ştiinţă, profesorul Anton Şesan a reuşit să imprime întregii activităţi desfăşurate în cadrul catedrei pe care o conducea, spiritul de emulaţie ştiinţifică şi didactică, contribuind în mod hotărâtor la formarea şi perfecţionarea tuturor cadrelor tinere din colectiv.

În continuare, vom încerca să subliniem doar câteva dintre contribuţiile esenţiale ale profesorului Anton Şesan la dezvoltarea teoriei şi practicii construcţiilor atât în cadrul facultăţii noastre, cât şi pe plan naţional.

În domeniul calculului deplasărilor, profesorul Anton Şesan defineşte şi introduce noţiunea de “momente factoriale”, cu ajutorul căreia stabileşte relaţii generale între funcţiile încovoierii, ceea ce permite generalizarea metodelor cunoscute de calcul al deplasărilor, evaluarea corectă a influenţei forţei tăietoare asupra deformaţiilor şi determinarea deplasărilor în domeniul postelastic.

În domeniul metodelor de calcul al structurilor elaborează “metoda momentelor active”, ca variantă a metodei deplasărilor, în care se operează cu momente neechilibrate de noduri şi de lanţuri cinematice. Metoda permite utilizarea sistemelor de bază cu număr redus de legături, ceea ce conduce la micşorarea dimensiunilor modelului matematic, rezolvarea într-o treaptă a structurilor oarecare şi fundamentarea teoretică a metodelor de calcul iterativ cunoscute.

În calculul static al structurilor în domeniul plastic, profesorul Anton Şesan demonstrează unicitatea principiului lucrului mecanic minim pentru toate cazurile de echilibru static (mecanic, elastic şi plastic). De asemenea, generalizează metoda distribuirii momentelor în domeniul plastic, pe baza operării cu mărimi de lucru mecanic, pentru structuri oarecare.

Încă din anii ’50, profesorul Anton Şesan promovează acţiunea de utilizare a exprimărilor matematice condensate şi a calculatorului electronic ca instrumente de bază în analiza comportării elementelor şi structurilor de rezistenţă la acţiunea încărcărilor statice şi dinamice.

De asemenea, profesorul Anton Şesan a acordat o atenţie deosebită, de avangardă pentru începutul anilor ’50, aplicării criteriului probabilistic de apreciere a siguranţei construcţiilor şi a intuit faptul că perfecţionarea metodei stărilor limită de verificare şi dimensionare se poate realiza numai pe baza progreselor făcute în domeniul cercetărilor teoretice şi experimentale referitoare la comportarea structurilor dincolo de limita de elasticitate a materialelor.

Dar cea mai importantă realizare în cercetările din domeniul construcţiilor a profesorului Anton Şesan a fost şi este legată de problema protecţiei antiseismice a clădirilor. Ţinând seama de efectele catastrofale ale cutremurului din 1940 şi intuind, cu deosebită perspicacitate, probabilitatea apariţiei în viitor şi a altor seisme de mare intensitate, atât la noi cât şi în alte zone ale globului, profesorul Anton Şesan a orientat prioritar pe ţară, la Facultatea de Construcţii din Iaşi, în general şi la catedra noastră în particular, studiul comportării structurilor de rezistenţă ale construcţiilor la acţiunea seismică. El a sesizat cu multă dreptate necesitatea introducerii chiar şi în planurile de învăţământ a unei noi discipline denumită “Ingineria seismică”, disciplină care astăzi se predă la toate facultăţile de construcţii din ţară.

Cercetările teoretice în acest domeniu au fost însoţite şi de studii experimentale pentru efectuarea cărora, sub directa îndrumare a profesorului Anton Şesan, s-a construit la Iaşi cea mai mare şi bine utilată bază materială din ţară. Astfel, un colectiv format din cadre didactice de la catedră, specialişti de la alte catedre ale universităţii şi cercetători de la filiala INCERC Iaşi, care, de fapt atunci era înfrăţită cu facultatea, condus de către profesor Anton Şesan, a realizat un set de trei platforme seismice (60tf, 15tf şi 5tf) pentru determinarea răspunsului structurilor, la scară naturală sau pe modele, la acţiuni seismice simulate. Trebuie subliniat faptul că rezultatele obţinute în acest domeniu de cercetare au devenit repede cunoscute în ţară şi peste hotare, iar această orientare a rămas în continuare una dintre preocupările prioritare ale cercetărilor de la disciplinele de Statică, Dinamică, Inginerie seismică şi Rezistenţa materialelor din facultatea noastră.

Profesorul Anton Şesan a elaborat peste 140 de lucrări ştiinţifice.

În octombrie 1996, cu ocazia celebrării a 80 de ani de la naşterea profesorului Anton Şesan, colaboratorii şi discipolii săi au strâns un volum de amintiri şi evocări ale celor care l-au cunoscut, stimat şi îndrăgit, ca un modest omagiu adus personalităţii sale, din care prezentăm în continuare unele fragmente.

Prof. dr. ing. Adrian Radu arată că l-a cunoscut în anul universitar 1947-1948, când l-a avut ca profesor de Construcţii civile şi apoi la Statica construcţiilor. “Purta cu dânsul, aureola unui antreprenor de succes, care inspira încredere, deoarece cunoştea nemijlocit realitatea şantierului. În acelaşi timp era omul care depăşise impactul naţionalizării, pierzând o avere, dar păstrându-şi neatinse încrederea, puterea de muncă şi sentimentele adânc patriotice. A consacrat astfel activităţilor didactice şi de cercetare un enorm potenţial de lucru şi a obţinut rezultate impresionante”…Şi în continuare “Ar fi greu să amintim despre profesorul Anton Şesan fără a menţiona legătura lui strânsă cu studenţii, în timpul cât erau pe băncile şcolii şi mai târziu, când activau în execuţie sau proiectare. De aceea, când am propus înfiinţarea unei asociaţii a absolvenţilor, am considerat că este cazul să se numească “Societatea Academică de Construcţii Profesor Anton Şesan”.

Prof. dr. ing. Mihail Diaconu spunea că profesorul Anton Şesan “a fost un cadru didactic cu un larg orizont ştiinţific în toate ramurile Mecanicii construcţiilor şi chiar al majorităţii disciplinelor care concură la formarea inginerului constructor. El privea şi analiza totul în sensul devenirii, al viitorului al cerinţelor care atunci se năşteau, dar care ulterior s-au impus ca premize obligatorii ale dezvoltării”.

“Cursul predat de profesor Anton Şesan – aşa cum subliniază prof. dr. ing. Adrian Vulpe - era expresia unor continue căutări, a găsirii de noi forme, cât mai clare, a esenţei fenomenelor discutate, a conexiunii lor. În cursul predat profesorul relata propriul său proces de cercetare ştiinţifică, fiecare frază din curs reprezentând o sinteză a gândirii sale inginereşti. Profesorul Anton Şesan impresiona prin ţinuta sa, prin spiritul academic şi printr-o intuiţie cu totul ieşită din comun”.

“Crezul vieţii profesorului Anton Şesan a fost, după părerea ing. Daniel Diaconu, director al filialei INCERC Iaşi, munca de cercetare, căreia i-a dăruit toată energia, slujind-o cu devotament până la ultima suflare. Conştient că activitatea constructorilor este de protecţie a vieţii şi bunurilor materiale, a abordat, aprofundat şi dezvoltat la Iaşi două domenii prioritare de cercetare: ingineria seismică şi fizica construcţiilor. Pentru aceste două domenii de investigare s-au creat la Iaşi adevărate şcoli, recunoscute în ţară şi de prestigioase centre de cercetare din străinătate”.

“Cele mai de seamă lucruri pe care cred că le-am învăţat de la mentorul nostru – spune prof. dr. ing. Constantin Amariei - au fost perseverenţa, seriozitatea în tot ceea ce făcea şi rigurozitatea actului didactic şi de cercetare,…,şi încă un lucru extrem de important pe care l-am învăţat de la profesorul Şesan: respectul faţă de cei din jur, indiferent de vârsta acestora. Astfel, Profesorul ni se adresa chiar nouă, celor mai tineri cu “domnule” sau “doamnă”, cu toate că aceste apelative erau prohibite la vremea respectivă”.

“Activitatea ştiinţifică a profesorului Anton Şesan – spune prof. dr. ing. Ioan Ciongradi - s-a manifestat pe o arie întinsă şi variată, în unele direcţii fiind deschizător de drumuri (cercetarea experimentală în domeniul Ingineriei seismice), în altele, adâncind investigaţiile, a descoperit aspecte noi cu care a îmbogăţit tezaurul ştiinţei construcţiilor (metoda momentelor active). A realizat, la timpul respectiv, o puternică bază materială pentru cercetare, mult dezvoltată şi diversificată în prezent.”

“După război, când învăţământul tehnic de construcţii din Iaşi era la început, profesorul Anton Şesan a intuit că acesta avea nevoie de oameni care să creeze şcoli în domeniu, cu o reală putere de atracţie – arăta prof. dr. ing. Nicolae Ungureanu. El a înţeles procesul de creaţie în mod unitar, ca emanând dintr-un centru comun al forţelor din învăţământ şi cercetare şi a implementat acest concept prin crearea secţiei de la Iaşi a Institutului de Cercetări pentru Construcţii sub acelaşi "acoperiş" cu Facultatea de Construcţii, la acea vreme unic în domeniu. A militat cu intransigenţă pentru acest concept şi n-a ezitat să se exprime deschis în orice împrejurare”.

“Caracteristica definitorie a întregii activităţi pe care a desfăşurat-o profesorul Anton Şesan – după opinia prof. dr. ing. Mircea Manolovici - şi care a lăsat o amintire atât de durabilă, a fost preocuparea permanentă pentru munca bine făcută, cultivarea acestei exigenţe şi la catedră şi în cercetare, aspiraţia spre perfecţiune fiind ridicată la rangul unui crez”.

Prin neobosita sa activitate universitară, prin lucrările sale tehnico-ştiinţifice în domeniul teoriei şi practicii construcţiilor, prin preocupările neobosite de a crea o puternică şi modernă bază materială experimentală, ca personalitate care a perfecţionat proiectarea în construcţii şi a pus bazele nucleului de cercetare în construcţii la Iaşi, profesorul Anton Şesan rămâne un ctitor de scoală ştiinţifică, un nume profund respectat atât în comunitatea constructorilor din Iaşi şi Moldova, cât şi în aceea, mai largă, a ţării noastre.

Catedra de Mecanica Structurilor